Acesta este singurul loc din Europa, unde sânt concentrate într-un număr atât de mare recife submarine ale mărilor antice care acopereau pe atunci acest teritoriu – Marea Tortoniană şi Sarmatică. Astfel, acest relief s-a format zece sau douăzeci de milioane de ani în urmă. Ce-i drept există şi un alt punct de vedere ştiinţific, conform căruia acest relief complex s-ar fi format în rezultatul spălării rocilor sedimentare moi, dar şi ca rezultat a alunecărilor de teren.
Prima atestare documentară a acestui peisaj o găsim în anul 1716, în cunoscuta lucrare Descrierea Moldovei, a lui Dimitrie Cantemir, care îl numește „Centum monticulii„.
Monumentul naturii „O Sută de Movile” se întinde pe un teritoriu de aproximativ 25 de ha între localitățile Braniște și Cobani (r-nul. Glodeni- Râșcani). Reprezintă o porțiune a teraselor râului Prut, un relief cu peste 3 500 de movile. Mormanele de pământ sunt de diferite forme și dimensiuni, fiind așezate într-o ordine stranie față de obișnuitul hazard al naturii. Această ordonare a movilelor a născut o mulțime de legende care fac trimitere la civilizații demult apuse. Formarea lor încă a rămas o enigmă, chiar dacă s-au făcut mai multe săpături în zonă, nu există o teorie general acceptată. Cert este că așa ceva nu prea găsești în altă parte.
Teritoriul dintre movile este completat de zeci de lacuri pitorești, izvoare cu apă cristalină. În genere teritoriul reprezintă un peisaj selenar,acoperit c vegetație bogată de stepă. Conform unor legende,în timpurile vechi aici ar fi avut loc bătăliii crâncene, iar ostașii au ridicat movilele după ce și-au înmormântat camarazii.
Cea mai mare Movilă este „Movila Țiganului„ce are o înălțime de peste 30 m.