×
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Lansarea Apelului nr.3 pentru Proiectele de Dezvoltare Locală în cadrul Programului LEADER

februarie 7 @ 8:00 martie 7 @ 17:00

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Stâncile Prutului” anunță lansarea celui de-al treilea apel de proiecte de dezvoltare locală pentru anul 2025. Această inițiativă, parte a Programului LEADER, oferă oportunități de finanțare pentru antreprenori, autorități publice locale și organizații non-guvernamentale din localitățile: s. Cobani, com. Balatina, s. Cajba, s. Hîjdieni, com. Camenca, com. Danu, com. Iabloana, s. Sturzovca, s. Petrunea, or. Glodeni r-nul Glodeni. Scopul principal este de a sprijini dezvoltarea comunităților locale și de a promova o economie durabilă în regiune.

40000- 150000 mdl

Condiții de finanțare:

Mijloacele financiare sunt alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru atingerea următoarelor obiective:

1) dezvoltarea economică a teritoriului GAL-ului în baza dezvoltării parteneriatelor și a implementării strategiilor de dezvoltare locală;

2) consolidarea capacităților și abilităților reprezentanților sectoarelor public, antreprenorial și civic din zonele rurale pentru realizarea proceselor de dezvoltare locală și implementarea proiectelor;

3) îmbunătățirea condițiilor de viață și a bunăstării populației din mediul rural;

4) crearea noilor oportunități durabile de câștig;

5) menținerea și crearea locurilor de muncă;

6) diversificarea activităților economice.

Aceste fonduri sunt destinate să sprijine inițiativele locale în domenii precum:

  • M 1.1.1. Atragerea investițiilor în agricultura cu valoare adăugată
  • M 1.1.2.  Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol
  • M 1.2.1. Înființarea și dezvoltarea atracțiilor turistice la nivel local
  • M 1.2.2. Valorificarea ocupațiilor tradiționale, culturii și resurselor naturale pentru sporirea potențialului turistic al teritoriului GAL
  • M 2.1.1. Crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică
  • M 2.2.2. Gestionarea durabilă a deșeurilor menagere
  • M 2.2.3. Investiții în eficiența energetică și energia din surse regenerabile.

Documente de Participare la Concurs:

Studiază documentele de participare la concurs pe următorul link: https://drive.google.com/drive/folders/1D2qZpv6KLrSgZlOOY5fB25HhTfNgkf1g?usp=drive_link

Aplică online pe platforma MLIS: https://www.mlis.md/ro/gal_call_details/75

Cererea de finanțare a proiectului și documentele aferente domeniilor de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția se depun de către solicitant:

  • pe platforma MLIS sau în formă electronică la adresa electronică: gal.stancileprutului@gmail.com,
  • pe suport de hârtie, la adresa str. Suveranității 2, et. IV bir.15, or. Glodeni, r-ul Glodeni.

Partajează Postarea